Programare

Acasă / EEG

EEG la câini și pisici

Electroencefalograma înregistrează activitatea electrică a creierului. Ajută la confirmarea și încadrarea crizelor epileptice și la alegerea tratamentului potrivit.

Câine cu electrozi EEG montați, în timpul înregistrării

Pe scurt

  • DuratăDe obicei sub o oră, în funcție de caz
  • SedareAdesea scurtă, ca animalul să stea liniștit
  • ÎnainteUltima masă cu cel puțin 12 ore înainte
  • Cost450 lei, EEG sub sedare

Ce arată EEG-ul

Electrozii așezați pe cap înregistrează activitatea electrică a cortexului cerebral. Înregistrarea poate surprinde descărcări electrice anormale, numite descărcări epileptiforme, chiar și între crize.

Diagnosticul de epilepsie se pune clinic, din istoric și din examenul neurologic. EEG-ul adaugă informații despre tipul crizelor și despre zona creierului implicată, iar acestea contează la alegerea tratamentului. Un EEG normal nu exclude epilepsia, pentru că modificările pot lipsi în momentul înregistrării.

Descărcare epileptiformă pe canalul C4-T4, dintr-o înregistrare EEG la un Cane Corso, Cluj-Napoca, 2015. Traseu real, redesenat.

Când este util

  • când nu este clar dacă episoadele sunt crize epileptice sau altceva, de exemplu leșin sau o tulburare de mișcare;
  • când crizele nu răspund la tratament;
  • pentru încadrarea tipului de criză, focală sau generalizată;
  • la crize subtile, greu de observat, de exemplu la animalele cu crize în serie.

Cum se face

Dacă animalul nu stă liniștit, înregistrarea se face sub o sedare scurtă. Se folosesc electrozi fixați pe scalp, iar odată cu activitatea creierului se înregistrează EKG-ul, respirația și activitatea musculară.

Momentul se alege astfel încât să crească șansa de a surprinde modificările: dimineața devreme, în timpul somnului sau după efort, în funcție de când apar crizele.

Cum vă pregătiți

  • Ultima masă cu cel puțin 12 ore înainte de programare.
  • Aduceți filmările crizelor, dosarul medical și lista medicamentelor.
  • Anestezia este o procedură separată, deseori necesară pentru EEG. Vă spun dinainte ce implică și cât costă.

De ce EEG-ul este domeniul meu

Am învățat să citesc EEG-ul lucrând ca tehnician într-un centru de epileptologie umană, iar teza mea de doctorat (USAMV Cluj-Napoca, 2022) este despre aplicațiile electroencefalografiei în diagnosticul crizelor la câini. Am înregistrat EEG la câini, pisici și chiar la un pui de leu cu epilepsie. Cercetare și publicații

Programați un EEG

EEG-ul se programează după consultația în epilepsie, ca să alegem momentul și tipul de înregistrare potrivite.

Cazuri non-urgente

Completați formularul sau scrieți-mi pe e-mail. Veți fi sunat în timpul programului pentru a stabili ziua și ora.

helga@demed.ro

Urgențe

Sunați sau scrieți pe WhatsApp. Pentru consultațiile în regim de urgență se percepe o taxă de urgență.

  • CabinetDEMED, Piața 1848 nr. 2, Cluj-Napoca
  • ProgramLuni-vineri, 10:00-18:00
  • LimbiRomână, maghiară, germană, engleză

Cerere de programare

Durează un minut. Veți fi sunat în timpul programului pentru a stabili ziua și ora.

Scrieți numele, vă rog.
Un număr de telefon valid, vă rog.
Pacientul
Alegeți, vă rog.
Alegeți motivul, vă rog.

Formularul este pentru cazurile non-urgente. Pentru urgențe, sunați la 0364 737 441. Datele sunt folosite doar pentru programare; politica de confidențialitate.