Ce poate cauza crize epileptice la câini și pisici?
Crizele pot fi produse de o problemă din afara creierului, de o leziune în creier sau de o predispoziție a creierului însuși, fără leziune vizibilă. Grupul internațional de experți IVETF numește aceste trei categorii crize reactive, epilepsie structurală și epilepsie idiopatică. Fiecare se tratează diferit, de aceea primul scop al investigațiilor este să afle în ce categorie se încadrează animalul.
Ce sunt crizele reactive?
Crizele reactive sunt reacția unui creier sănătos la o problemă din corp, de obicei metabolică sau toxică, care poate fi corectată. Ele nu sunt epilepsie. Dacă se tratează cauza, crizele pot dispărea complet. Cauzele cele mai des întâlnite sunt:
- hipoglicemia, adică glicemia (zahărul din sânge) prea scăzută;
- hipocalcemia (calciu scăzut) și alte dezechilibre ale electroliților din sânge, cum sunt sodiul sau potasiul;
- bolile de ficat, în special șuntul portosistemic, o anomalie a vaselor de sânge prin care sângele ocolește ficatul. Toxinele care nu mai sunt filtrate ajung la creier și produc encefalopatie hepatică, o tulburare a funcției creierului;
- intoxicațiile: insecticide (organofosforice, carbamați), momeli pentru melci cu metaldehidă, antigel (etilenglicol), plumb, stricnină. La pisici, o cauză frecventă sunt antiparazitarele cu permetrină destinate câinilor.
Ce înseamnă epilepsie structurală?
Epilepsia structurală este produsă de o leziune vizibilă în creier. Crizele pot apărea la orice vârstă, dar această cauză devine mai probabilă la un animal care face primele crize după vârsta de 6 ani sau care are și alte semne neurologice între crize. Cauzele posibile sunt:
- tumori cerebrale;
- inflamații și infecții ale creierului (encefalite, meningoencefalite);
- traumatisme craniene;
- probleme vasculare, de exemplu un accident vascular cerebral;
- malformații, cum este hidrocefalia, și boli degenerative.
Majoritatea acestor leziuni pot fi văzute doar prin RMN și, pentru inflamații, prin analiza lichidului cefalorahidian.
Ce este epilepsia idiopatică?
Epilepsia idiopatică înseamnă crize repetate fără o leziune în creier și fără o boală în corp care să le explice. Se presupune o cauză genetică, mai ales la rasele predispuse. Este cea mai frecventă formă de epilepsie la câine și apare de obicei între 6 luni și 6 ani. Diagnosticul se pune prin excludere: nu există un test care să o confirme direct, ci un set de investigații care elimină celelalte cauze. Mai multe despre evoluție și tratament găsiți în articolul despre epilepsia la câini.
Cum se pune diagnosticul, pas cu pas?
Ghidul IVETF pentru diagnostic propune trei niveluri de certitudine pentru epilepsia idiopatică. Fiecare nivel adaugă investigații la cel anterior.
| Nivel | Ce include | Ce exclude |
|---|---|---|
| Nivelul I | Cel puțin 2 crize neprovocate la peste 24 de ore distanță, debut între 6 luni și 6 ani, examen clinic și neurologic normal între crize, analize de sânge și urină fără modificări semnificative | Majoritatea crizelor reactive |
| Nivelul II | Nivelul I, plus acizi biliari normali, RMN cerebral fără modificări și lichid cefalorahidian normal | Leziunile din creier și inflamațiile |
| Nivelul III | Nivelul II, plus modificări pe EEG caracteristice crizelor epileptice | Confirmă natura epileptică a activității din creier |
1. Istoricul și filmarea
Consultația începe cu povestea crizelor: când au început, cât de des apar, cum arată, cât durează, cum își revine animalul. Contează și ce medicamente sau produse a primit, dacă a avut acces la substanțe toxice și dacă rudele lui au avut crize. O filmare a episodului ajută la stabilirea tipului de criză și la deosebirea de un leșin sau de o problemă de echilibru.
Vârsta la prima criză contează mult. La un câine la care crizele încep între 6 luni și 6 ani, cu examen normal, epilepsia idiopatică este cea mai probabilă explicație. La un cățel sub 6 luni, medicul se gândește mai întâi la malformații, infecții sau probleme metabolice, cum este șuntul portosistemic. La un câine de peste 6 ani, crește probabilitatea unei tumori sau a altei leziuni în creier. Rasa poate și ea orienta diagnosticul, pentru că unele rase au o predispoziție cunoscută la epilepsia idiopatică.
2. Examenul clinic și neurologic
Medicul verifică mersul, postura, reflexele, nervii cranieni și reacțiile animalului. Un examen neurologic anormal între crize sugerează o leziune în creier.
3. Analizele de sânge și urină
Setul minim recomandat include hemoleucograma, biochimia (cu glicemie și electroliți), acizii biliari sau amoniacul pentru funcția ficatului și sumarul de urină. La pisici se adaugă tensiunea arterială și, la cele în vârstă, analizele de tiroidă.
4. RMN-ul cerebral și lichidul cefalorahidian
RMN-ul se face sub anestezie generală, cu un protocol special pentru epilepsie. În aceeași anestezie se recoltează de obicei lichid cefalorahidian. Ghidurile le recomandă mai ales la debut sub 6 luni sau peste 6 ani, la examen neurologic anormal, la crize în serie sau status epilepticus și când crizele nu răspund la tratament.
O consultație de neurologie vă spune de unde vine problema și ce aveți de făcut.
Ce aduce în plus EEG-ul?
Electroencefalograma (EEG) înregistrează direct activitatea electrică a creierului, prin electrozi așezați pe cap. Este singura investigație care poate arăta activitatea epileptică în sine, nu doar o eventuală cauză a ei. În ghidul IVETF, modificările EEG caracteristice reprezintă cel mai înalt nivel de certitudine a diagnosticului.
În practică, EEG-ul este util mai ales când nu este clar dacă episoadele sunt crize epileptice sau altceva, de exemplu tremurături, tulburări de somn sau episoade de comportament. Poate surprinde descărcări epileptice și între crize. Un EEG normal nu exclude însă epilepsia, pentru că înregistrarea surprinde doar o perioadă limitată. Ghidurile notează și că protocoalele EEG pentru animale încă se standardizează, motiv pentru care nu este o investigație de rutină în toate centrele. Detalii despre cum se desfășoară găsiți pe pagina EEG veterinar.
De ce contează un diagnostic pus din timp?
Pentru că tratamentul depinde de cauză. O criză reactivă se oprește corectând cauza, o inflamație a creierului are nevoie de alt tratament decât epilepsia idiopatică, iar la epilepsia idiopatică începerea tratamentului la momentul potrivit ajută la evitarea crizelor în serie și a status epilepticus. Dacă animalul dumneavoastră a avut crize și nu știți încă de ce, o consultație în epilepsie stabilește ce investigații mai sunt necesare.
Întrebări frecvente
Este obligatoriu RMN-ul pentru diagnosticul de epilepsie?
Nu în toate cazurile. La un câine cu primele crize între 6 luni și 6 ani, cu examen neurologic și analize normale, diagnosticul de epilepsie idiopatică poate fi pus cu un nivel de bază de certitudine. RMN-ul este recomandat mai ales la debut sub 6 luni sau peste 6 ani, la examen neurologic anormal, la crize în serie și când tratamentul nu funcționează.
Ce analize să fac înainte de consultația de neurologie?
De obicei sunt utile hemoleucograma, biochimia, glicemia, electroliții, acizii biliari sau amoniacul și sumarul de urină. Medicul vă spune exact ce lipsește după ce vede documentele pe care le aveți deja.
Rezultatele analizelor sunt normale. Înseamnă că animalul nu are nimic?
Analizele normale exclud multe cauze din afara creierului, dar nu exclud o leziune în creier sau epilepsia idiopatică. Ele sunt doar un pas din diagnostic.
Câtă vreme după o criză se poate face RMN-ul?
Se poate face oricând este necesar. Crizele recente pot lăsa modificări temporare pe imagine, iar dacă acestea apar, ghidurile recomandă repetarea RMN-ului după o perioadă fără crize de aproximativ 16 săptămâni, pentru a le deosebi de o leziune reală.
Surse
- Berendt M. et al. 2015, IVETF: definiția, clasificarea și terminologia epilepsiei la animalele de companie, BMC Veterinary Research 11:182
- De Risio L. et al. 2015, IVETF: abordarea diagnostică a epilepsiei la câini, BMC Veterinary Research 11:148
- Podell M. et al. 2016, 2015 ACVIM Small Animal Consensus Statement on Seizure Management in Dogs, Journal of Veterinary Internal Medicine 30(2):477-490
- Pakozdy A., Halasz P., Klang A. 2014, Epilepsy in cats: theory and practice, Journal of Veterinary Internal Medicine 28(2):255-263
Informațiile din acest articol au rol informativ și nu înlocuiesc consultația medicală veterinară.