Ce este epilepsia la câini?
Epilepsia este o boală a creierului în care acesta are o tendință durabilă de a produce crize epileptice. O criză epileptică apare atunci când un grup de neuroni (celulele nervoase din creier) se descarcă electric excesiv și sincron, ca o scurtă „furtună electrică”. Criza se oprește de obicei singură, dar se poate repeta.
Diferența dintre o criză și epilepsie contează. Un câine poate face o criză din cauza unei probleme din afara creierului, de exemplu o scădere bruscă a glicemiei sau o intoxicație. Aceasta este o criză reactivă, iar creierul în sine este sănătos. Despre epilepsie se vorbește, conform grupului internațional de experți IVETF (International Veterinary Epilepsy Task Force), atunci când apar cel puțin două crize neprovocate, la mai mult de 24 de ore distanță una de alta.
Epilepsia este cea mai frecventă boală neurologică cronică la câine. În populația generală de câini, frecvența estimată este de aproximativ 0,6-0,75%, iar la unele rase este mult mai mare.
Cum arată o criză epileptică la câine?
Cea mai cunoscută formă este criza generalizată: câinele cade brusc pe o parte, își pierde cunoștința, devine rigid, apoi face mișcări ritmice de pedalare cu picioarele. Poate saliva abundent, poate face spume la gură, poate scăpa urină sau fecale. De regulă, o astfel de criză durează sub 5 minute, de cele mai multe ori 1-2 minute.
Multe crize nu arată așa. O criză poate fi limitată la o parte a corpului: zvâcniri ale feței sau ale pleoapei, mișcări de masticație în gol, o labă care tremură ritmic, salivație bruscă, pupile dilatate sau un episod scurt în care câinele pare speriat, se ascunde sau caută proprietarul fără motiv. Acestea se numesc crize focale. Le explic pe larg, cu exemple, în articolul despre tipurile de crize epileptice.
Ce se întâmplă înainte și după criză
Unii câini se schimbă cu ore sau chiar zile înainte de criză: sunt agitați, neliniștiți, caută compania stăpânului. Această perioadă se numește prodrom. După criză urmează faza postictală, perioada în care creierul își revine. Câinele poate fi dezorientat, se poate lovi de obiecte, poate părea că nu vede, poate merge nesigur, bea sau mănâncă mult. Faza postictală poate dura de la câteva minute la câteva ore, rar chiar zile.
O singură criză înseamnă că am un câine epileptic?
Nu neapărat. O singură criză nu înseamnă epilepsie, dar este întotdeauna un motiv de consultație veterinară, cât mai curând după ce câinele și-a revenit. Prima criză trebuie investigată pentru că poate fi semnul unei probleme care se tratează diferit: o boală de ficat, o hipoglicemie, o intoxicație sau o leziune în creier.
Dacă episodul se repetă, aduceți la consultație înregistrarea video și notițele despre fiecare criză. Uneori ceea ce pare o criză este de fapt un leșin de cauză cardiacă sau o problemă de echilibru. Diferențele sunt explicate în articolul despre criza epileptică și leșin.
Ce cauzează epilepsia la câini?
Ghidurile IVETF împart crizele în trei categorii mari, după cauză. Categoria contează pentru că stabilește tratamentul și prognosticul.
| Categorie | Ce înseamnă | Exemple |
|---|---|---|
| Epilepsie idiopatică | Nu se găsește nicio leziune în creier și nicio boală în corp. Se presupune o cauză genetică. | Câine tânăr sau adult tânăr, cu examen neurologic, analize și RMN normale |
| Epilepsie structurală | Crizele sunt produse de o leziune vizibilă în creier. | Tumori, inflamații ale creierului (encefalite), traumatisme, accidente vasculare, malformații |
| Crize reactive | Creierul este sănătos, dar reacționează la o problemă din afara lui. Nu este epilepsie. | Glicemie scăzută, dezechilibre de electroliți, șunt portosistemic (o anomalie a vaselor ficatului), intoxicații |
Epilepsia idiopatică este cea mai frecventă formă la câine. Diagnosticul se pune prin excludere: medicul trebuie să elimine celelalte cauze înainte de a o numi astfel. Cauzele sunt prezentate pe larg în articolul despre cauzele crizelor epileptice și diagnostic.
La ce vârstă apare epilepsia la câini și ce rase sunt predispuse?
Epilepsia idiopatică începe de obicei între 6 luni și 6 ani. Dacă primele crize apar la un cățel sub 6 luni sau la un câine de peste 6 ani, crește probabilitatea unei cauze structurale sau metabolice, iar ghidurile recomandă investigații mai amănunțite, inclusiv RMN.
Orice câine poate avea epilepsie, inclusiv metișii. La unele rase, studiile au arătat însă o frecvență mai mare și o componentă ereditară probabilă. Printre acestea sunt Ciobănescul Belgian, Border Collie, Ciobănescul Australian, Labrador Retriever, Golden Retriever, Bernez, Border Terrier, Dalmațian, English Springer Spaniel, Pudelul standard, Vizsla maghiar și Irish Wolfhound. De exemplu, într-un studiu danez epilepsia idiopatică a fost găsită la 3,1% dintre Labradori și la aproximativ 9,5% dintre Ciobăneștii Belgieni.
Epilepsia la câini este ereditară?
La multe rase se presupune o transmitere genetică, dar la majoritatea genele implicate nu au fost încă identificate. Moștenirea pare complexă, cu mai multe gene și influențe de mediu. Pentru crescători, recomandarea practică este ca un câine cu epilepsie idiopatică să nu fie folosit la reproducere. Mai multe detalii găsiți în articolul despre rasele predispuse la epilepsie.
Cum se pune diagnosticul de epilepsie la câini?
Diagnosticul se construiește pas cu pas, pentru că nu există un singur test care să arate „epilepsie”. Ghidul IVETF pentru diagnostic descrie trei niveluri de certitudine, de la cel mai simplu la cel mai complet.
- Istoricul și video-ul crizei. Cum a arătat episodul, cât a durat, ce s-a întâmplat înainte și după, la ce oră a apărut. O filmare de 30 de secunde spune adesea mai mult decât orice descriere.
- Examenul clinic și neurologic. Medicul verifică mersul, reflexele, nervii cranieni, reacțiile la stimuli. La un câine cu epilepsie idiopatică, examenul este normal între crize (cu excepția zilelor de după o criză sau a efectelor medicamentelor).
- Analize de sânge și urină. Hemoleucogramă, biochimie, acizi biliari sau amoniac (pentru funcția ficatului) și sumar de urină. Ele caută cauzele reactive.
- RMN cerebral. Rezonanța magnetică, făcută sub anestezie, arată dacă există o leziune în creier. Este recomandată mai ales la debut sub 6 luni sau peste 6 ani, la examen neurologic anormal, la crize în serie sau status epilepticus și când crizele nu răspund la tratament.
- Analiza lichidului cefalorahidian. Lichidul din jurul creierului și al măduvei, recoltat de obicei în aceeași anestezie cu RMN-ul, ajută la depistarea inflamațiilor și infecțiilor.
- EEG (electroencefalograma). Înregistrează activitatea electrică a creierului. Poate confirma că episoadele sunt de natură epileptică și reprezintă cel mai înalt nivel de certitudine în ghidul IVETF. Nu este încă o investigație de rutină peste tot, dar este utilă mai ales când nu este clar dacă episoadele sunt crize. Detalii găsiți pe pagina despre EEG veterinar.
O consultație de neurologie vă spune de unde vine problema și ce aveți de făcut.
Când se începe tratamentul pentru epilepsie la câini?
Nu orice câine care a făcut o criză are nevoie de tratament imediat. Ghidurile IVETF și ACVIM (Colegiul American de Medicină Internă Veterinară) recomandă începerea tratamentului de lungă durată dacă este îndeplinită cel puțin una dintre situațiile de mai jos:
- două sau mai multe crize într-un interval de 6 luni;
- crize în serie (două sau mai multe în 24 de ore) sau status epilepticus (o criză de peste 5 minute ori crize repetate fără revenire între ele);
- semne grave după criză, de exemplu agresivitate sau orbire temporară, ori o fază postictală mai lungă de 24 de ore;
- crize care devin mai dese, mai lungi sau mai severe de la o perioadă la alta;
- o leziune cunoscută în creier sau un traumatism cranian în trecut.
Dacă un câine a avut o singură criză scurtă sau crizele sunt foarte rare, medicul poate propune doar monitorizare, cu jurnal de crize. Decizia se ia împreună, după ce medicul v-a explicat riscurile ambelor variante.
Cum se tratează epilepsia la câini?
Tratamentul se bazează pe medicamente antiepileptice date zilnic, la ore fixe, de obicei toată viața. Medicamentul, doza și eventualele combinații le stabilește medicul veterinar, în funcție de tipul de crize, frecvența lor, greutatea și starea generală a câinelui și de alte boli asociate. Doza se ajustează în timp, după răspuns și după analize.
De ce sunt necesare analize de sânge regulate
Pentru multe antiepileptice se măsoară concentrația medicamentului în sânge, ca să știm dacă doza este suficientă și sigură. Se fac și analize de biochimie pentru ficat și alte organe. De exemplu, pentru unele medicamente ghidul IVETF recomandă analize înainte de începerea tratamentului, la aproximativ 2 săptămâni și 3 luni, apoi la fiecare 6 luni. Programul exact depinde de medicamentul ales.
Ce puteți face dumneavoastră
- Dați medicamentul la aceleași ore și nu modificați doza fără să vorbiți cu medicul.
- Nu opriți brusc tratamentul. Întreruperea bruscă este unul dintre cei mai frecvenți declanșatori de crize, inclusiv de status epilepticus.
- Țineți un jurnal al crizelor: data, ora, durata, cum a arătat, cât a durat revenirea, ce s-a întâmplat înainte.
- Păstrați aceeași hrană. Schimbările de dietă, vărsăturile și diareea pot modifica absorbția medicamentelor.
- Anunțați medicul dacă observați efecte nedorite. Unele medicamente pot da, mai ales în primele săptămâni, somnolență, mers nesigur sau apetit crescut.
Epilepsia la câini se vindecă?
În cele mai multe cazuri, nu. Epilepsia idiopatică se controlează, nu se vindecă. Scopul realist al tratamentului, așa cum îl formulează ghidul IVETF, este ca crizele să devină mai rare, mai scurte și mai ușoare, să nu mai apară crize în serie sau status epilepticus, iar efectele nedorite ale medicamentelor să fie acceptabile. Unii câini nu mai fac deloc crize sub tratament, alții continuă să aibă crize rare.
O remisie (o perioadă lungă fără crize) apare la o parte dintre câini: în studiile din spitale universitare, la aproximativ 15-30% dintre câinii cu epilepsie idiopatică. Chiar și atunci, reducerea tratamentului se discută doar după cel puțin 1-2 ani fără crize și se face foarte treptat, sub supraveghere.
La epilepsia structurală, prognosticul depinde de cauză: o inflamație a creierului poate răspunde la tratament, o tumoră are alt parcurs. La crizele reactive, tratarea cauzei (de exemplu corectarea glicemiei sau eliminarea toxicului) poate opri crizele complet.
Cât trăiește un câine cu epilepsie și cum îi este viața?
Mulți câini cu epilepsie idiopatică bine controlată trăiesc o viață normală ca durată. Consensul ACVIM notează că, în studiile disponibile, durata medie de viață a câinilor cu epilepsie idiopatică nu a fost mai scurtă decât a câinilor în general, spre deosebire de câinii cu epilepsie structurală. Prognosticul este mai rezervat la câinii cu crize în serie sau episoade de status epilepticus și diferă de la o rasă la alta.
Calitatea vieții depinde mult de rutină. Un câine epileptic poate merge la plimbări, se poate juca și poate călători. Contează să mențineți greutatea ideală (apetitul crescut dat de unele medicamente duce ușor la îngrășare), mișcarea regulată și un program stabil. Sfaturi practice pentru viața de zi cu zi găsiți în articolul despre viața cu un câine epileptic.
Când trebuie să mergeți cu câinele la un neurolog veterinar?
Medicul veterinar de familie poate gestiona multe cazuri de epilepsie. O consultație de neurologie este utilă mai ales dacă:
- prima criză a apărut sub vârsta de 6 luni sau după 6 ani;
- câinele are și alte semne neurologice între crize (mers nesigur, cap înclinat, schimbări de comportament, orbire);
- au existat crize în serie sau status epilepticus;
- crizele continuă în ciuda tratamentului corect administrat;
- nu este clar dacă episoadele sunt crize sau altceva.
La consultația de epilepsie se reiau istoricul și filmările, se face examenul neurologic, se evaluează analizele existente și se stabilește ce investigații mai sunt necesare și planul de tratament. Puteți trimite dinainte documentele prin fișa pacientului de pe site. Detalii despre desfășurarea consultației găsiți pe pagina consultație în epilepsie.
O consultație de neurologie vă spune de unde vine problema și ce aveți de făcut.
Întrebări frecvente
Epilepsia la câini se transmite la alți câini sau la oameni?
Nu. Epilepsia nu este o boală contagioasă. La unele rase există însă o predispoziție moștenită, motiv pentru care câinii cu epilepsie idiopatică nu sunt recomandați pentru reproducere.
Câinele simte durere în timpul unei crize?
În crizele generalizate câinele este de regulă inconștient și nu reacționează la voce sau atingere. După criză poate fi confuz, obosit sau speriat o perioadă, de la câteva minute la câteva ore.
Pot opri tratamentul dacă nu a mai avut crize de mult timp?
Nu pe cont propriu. Oprirea bruscă a medicamentelor poate declanșa crize grave. O eventuală reducere se discută cu medicul veterinar doar după o perioadă lungă fără crize, de obicei de cel puțin 1-2 ani, și se face treptat.
Câte crize sunt considerate un control bun?
Ideal, niciuna. Când asta nu se poate obține, experții IVETF notează că mulți proprietari consideră acceptabilă o criză la mai mult de 3 luni, fără crize în serie și fără status epilepticus. Obiectivul concret se stabilește pentru fiecare câine în parte.
Ce înseamnă status epilepticus?
Este o criză care durează mai mult de 5 minute sau mai multe crize la rând fără ca animalul să își revină între ele. Este o urgență: mergeți imediat la cea mai apropiată clinică veterinară cu serviciu de urgență.
Surse
- Berendt M. et al. 2015, IVETF: definiția, clasificarea și terminologia epilepsiei la animalele de companie, BMC Veterinary Research 11:182
- De Risio L. et al. 2015, IVETF: abordarea diagnostică a epilepsiei la câini, BMC Veterinary Research 11:148
- Bhatti S.F.M. et al. 2015, IVETF: tratamentul medical al epilepsiei canine în Europa, BMC Veterinary Research 11:176
- Hülsmeyer V.I. et al. 2015, IVETF: epilepsia idiopatică de origine genetică la rasele pure, BMC Veterinary Research 11:175
- Potschka H. et al. 2015, IVETF: evaluarea rezultatelor tratamentului în epilepsia canină și felină, BMC Veterinary Research 11:177
- Podell M. et al. 2016, 2015 ACVIM Small Animal Consensus Statement on Seizure Management in Dogs, Journal of Veterinary Internal Medicine 30(2):477-490
Informațiile din acest articol au rol informativ și nu înlocuiesc consultația medicală veterinară.